Prin ROMA cu aROMA ROMAntica

0
1922
Prin ROMA cu aROMA ROMAntica

Minivacantele neplanuite sunt cele mai frumoase! Se intampla sa prinzi o super oferta la biletele de avion, 3 zile libere, si gata, ti-ai facut bagajele! Asa am plecat si eu la Roma!

Am ajuns aici pentru a doua oara, dar entuziasmul a fost si mai mare pentru ca indragesc nespus acest oras si as reveni oricand. Culmea e ca fix acum 4 ani, si fix in aceeasi zi, eram tot pe meleagurile Romei (facebook m-a anuntat ?).

Nu doar ca biletele au fost foarte ieftine (cu Ryanair), dar am avut si o varianta foarte buna de zbor: am ajuns acolo vineri dimineata si m-am intors duminica seara. Practic, am avut 3 zile intregi de umblat si vizitat.

Entuziasmul si placerea au fost atat de mari, incat inca din prima zi am strabatut kilometri intregi de la un oviectiv turistic la altul, de la o terasa la alta, si, mai ales, de la o inghetata la alta! ?

Am dat startul maratonului pe strada Via del Corso care este strada principala din centrul istoric al Romei. Nu are rost sa va vorbesc despre zecile de magazine cu vitrine pline de hainute si gentute tentante, ca nu acesta a fost motivul vizitei. Poate data viitoare! ?

Inainte de toate ne-am incarcat bateriile cu cate o pizza si o bere la una din terasele lor amenajate in strada. O placere!!
Cu burtile pline am reluat promenada in ritm alert pana am ajuns la Monumentul National Vittorio Emanuele II, cladire vasta, impunatoare, numita si Altare dela Patria. Am facut cateva poze din toate unghiurile si am alergat pe trepte in sus si in jos pentru un boomerang reusit pana mi s-a atras atentia. ?

Urmatoarea oprire a fost la Colosseum, pentru mine unul dintre cele mai frumoase simboluri ale orasului. Prima oara cand am ajuns la Roma nu am apucat sa vizitez Colosseumul si in interior, asa ca acum abia asteptam!

Am poposit aici pentru multa vreme, intrucat atmosfera si energia degajate erau de-a dreptul minunate. Nu mai simteam nevoia de altceva, poate doar de apa rece.

Biletul cumparat pentru intrarea in Colosseum ne permitea si vizita la Forumul roman si la Palatina. 

Forumul roman este o zona imensa cu ruinele centrului Romei vechi. Contine vestigii antice, ziduri si urme ale templelor. Pentru cine este pasionat de istorie, plimbarea prin Forum este una mai culturala. Pentru mine, recunosc, a fost mai mult ca o plimbare relaxanta prin parc.?
Ne-am continuat traseul catre Piazza di Spagna, faimoasa pentru cele 137 de trepte monumentale – treptele spaniole.

La baza acestora se afla Fontana di Barcaccia, o fantana sobra ce intruchipeaza o mica barca. Locul este unul dintre cele mai populare din Roma, atragand multi fotografi si turisti. Este ca un soi de punct de intalnire, sau un binemeritat popas pe parcursul vizitei orasului.

Am ales sa facem si noi o oprire mai lunga aici, cu o binemeritata si delicioasa inghetata in mana ( in Piazza di Spagna o gasiti pe cea mai buna), asezati pe trepte, linistiti, doar privind si ascultand forfota din jur. 

Intre timp foamea revenise, asa ca am reluat plimbarea pana in Piazza di Popolo unde am gasit un restaurant cu o terasa cocheta. Am ocupat masa de la strada, cu o vedere perfecta catre piata, numa’ buna pentru poza asta artistica! ?

Dupa ce bateriile au fost reincarcate, atat ale noastre cat si ale telefoanelor, am reluat traseul. Gandul imi statea la faimoasa Fontana di Trevi, locul meu preferat din Roma. Intrucat se lasase seara, am ajuns la fantana la fix ca s-o admir si pe timp de noapte, cum nu o vazusem prima data, luminata doar de reflectoarele din apa si de lumina lunii. Tabloul perfect! ❤O sa revin la acest subiect pentru ca am trecut pe la Fontana di Trevi si a doua zi! ?( doar v-am spus ca-mi place mult! )

A doua zi ne-am hotarat sa vedem Vaticanul, dar o sa va povestesc mai multe despre asta in urmatorul articol. O adevarata aventura!?
Si cum va spuneam, am revenit la Fontana di Trevi, preferata mea, locul meu de liniste si incarcare energetica. ☺ Voiam sa o revad, de data asta si pe lumina, in plus trebuia sa arunc o moneda in apa si sa-mi pun o dorinta. Se spune ca moneda se arunca cu mana dreapta peste umarul stang, stand cu spatele la fantana. Si se mai spune ca cine face asta, revine la Roma. Eu n-am stiut de tehnica asta in detaliu, am aruncat moneda pe spate pur si simplu. Daca nu reusesc sa revin la Roma ma multumesc si cu indeplinirea dorintei. ?

M-am mai fatait putin de colo, colo ca nu cumva sa ratez vreun unghi din care sa privesc fantana si m-am tras in cateva poze. M-am straduit cat am putut sa selectez pozele in care nu eram cu inghetata in mana. ?

Ei bineee, si cum putea fi incheiata o astfel de zi, daca nu cu o bere mare si rece si o portie de paste ( ca de pizza ma saturasem)!?

Am gasit o terasa simpatica pe una din stradutele inguste ale orasului. Ziua mi s-a incheiat cu mancare gustoasa, muzica buna si o gazda placuta. ??
In ultima zi, inainte de a pleca la aeroport, am mai avut timp de o plimbare pana la Pantheon. De altfel, cam ultimul obiectiv turistic mai important care ramasese nebifat.

Pantheonul este o cladire impunatoare, circulara, cu un portic de granit si coloane la intrare. A fost construit in anul 27 i.Hr. in cinstea zeilor. O alta capodopera!

Ce detalii! Ce forme! Ce acuratete si migala in fiecare sculptura din zidul Pantheonului. Ma uitam in jurul meu si ma gandeam la lucrurile atat de marete care se construiau in vremuri atat de indepartate, iar acum nici macar o casa nu se mai ridica cum trebuie. Ba peretii nu sunt nivelati bine, ba cade tencuiala dupa un an de zile!

Cel mai tare m-a impresionat cupola. Realizata, se pare, dintr-un material usor, este prevazuta in centru cu o deschidere circulara, un oculus numit si opaion. Acesta are un diametru de 9,14 metri si nu este acoperit niciodata, fiind sursa de lumina alaturi de intrare.

Cercetatorii sustin ca prin acest oculus razele soarelui patrundeau si luminau intrarea exact in momentul in care imparatul pasea in templu. Hmm…dragut!


Dupa ce mi-am luat si de aici energia, am mai poposit pentru ultima data la un restaurant de langa falnicul Pantheon, l-am admirat de la masa in toata splendoarea si i-am facut poza asta draguta de care sunt tare mandra. ?
Am infulecat apoi o ultima felie zdravana de pizza italiana si am plecat spre casa cu picioarele obosite, dar cu mintea si sufletul pline de lucruri frumoase. Am trecut din nou prin Piazza di Spagna, am mai facut o poza si am mai luat o inghetata!??

Roma, a fost o placere sa te revad! ?

Iar voi, stati aproape! Revin cu articolul despre Vatican, asa cum v-am promis! ?

Sunteti pupati! Multumesc pentru vizita!

LĂSAȚI UN MESAJ