Show grandios alaturi de Andra

0
1920
Show grandios alaturi de Andra

Eheei, dragii mei, in caz ca nu mai stiati nimic de mine, va anunt acum ca am fost (si inca sunt) foarte ocupata cu repetitiile pentru concertul de la Sala Palatului, semnat de aceasta data de un alt mare artist autohton – Andra! De altfel, am scris articolul acesta chiar la repetitii, in timpul pauzelor si tot atunci am reusit, pe fuga, sa facem si cateva poze.

Si iata ca iar este momentul ca o voce deosebita sa urce pe binecunoscuta scena de la Sala Palatului din Bucuresti. Emotiile sunt mari, iar pregatirile sunt intense aflandu-ne acum pe ultima suta de metri.

Cred ca ati remarcat deja miile de afise ce impanzesc orasul si cu siguranta ati vazut reclama care anunta cu atata inversunare spectacolul Andrei. Ceea ce nu stiti este faptul ca, pentru debutul sau de la Sala Palatului, artista pregateste un show grandios si vine cu un intreg arsenal: scena va fi plina de dansatori, band, backing vocals si invitati surpriza, si va include schimbari de decor si de costumatii. Spectacolul numit „Iubirea schimba tot” va dura doua ore si jumatate.

Recunosc ca ma incearca o emotie speciala de data aceasta, avand in vedere ca este pentru prima data cand dansez alaturi de marea artista la Sala Palatului. Au mai existat colaborari cu Andra in cadrul unor emisiuni si la filmarea unuia dintre clipurile acesteia, dar ce se intampla acum este o premiera!

Show-ul de dans va fi sustinut de o trupa formata din 12 dansatori, buni prieteni si talentati colegi de-ai mei, printre care ma bucur enorm sa ma aflu. Coregrafia poarta semnatura COBO Dance Company, agentie de dansatori creata si coordonata de doi oameni frumosi si cu o experienta vasta in lumea dansului – Andra Gheorghe (Cocuta) si Bogdan Boanta.

Hai! Grabiti-va! Nu ratati un spectacol exploziv! Artista va sustine 3 concerte, pe 24, 25 si 26 februarie, iar biletele pot fi achizitionate de pe Eventim.ro.

V-am pupat! Ne vedem pe scena! ?

LĂSAȚI UN MESAJ